Principala teorie privind formarea Lunii presupune întâmplarea simultană a mai multor evenimente, niciunul imposibil pe cont propriu, dar greu de crezut că au avut loc în acelaşi timp
Alessandra Mastrobuono-Battisti, de la Institutul de Tehnologie din Israel a fost interesată să
găsească explicaţia din spatele compoziţiei chimice similare dintre Pământ şi Lună. Pe măsură ce astronomii au început să descopere corpuri din sistemul nostru solar, ei au observat cât de atipic este satelitul natural al Terrei. Concret, ceilalţi sateliţi din centrul sistemului solar sunt cu mult mai mici în comparaţie cu planetele în jurul cărora orbitează. Unii giganţi gazoşi au într-adevăr sateliţi mai mari decât Luna, dar, proporţional, aceştia sunt mult mai mici decât planetele de care aparţin.
Cu toate că există mai multe teorii cu privire la formarea Lunii, una dintre cele mai acceptate de către comunitatea ştiinţifică este cea potrivit căreia un obiect numit Theia, de dimensiuni similare cu cele ale planetei Marte, a intrat în coliziune cu Pământul în primele faze ale formării planetei noastre. Impactul a fost atât de puternic încât bucăţi mari din scoarţa Terrei dar şi din scoarţa corpului străini au fost aruncate pe orbită. Unele au căzut din nou pe Pământ, iar altele s-au coagulat şi au format Luna.
Problema este că acest scenariu se bazează pe întrunirea mai multor condiţii destul de improbabile. Cu toate că izbirea altor corpuri cosmice de Pământ pare să fi fost o ocurenţă plauzibilă pentru acea perioadă, Luna s-ar fi putut forma doar dacă Terra ar fi fost lovită de un corp de o anumită dimensiune care se deplasa cu o anumită viteză. Mai mult Theia ar fi trebuit să aibă o compoziţie chimică similară celei a Pământului, având în vedere că specialiştii nu au găsit diferenţe între pietrele de pe Terra şi cele de pe Lună.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu